Romanele sunt forma mea literară preferată. Îmi plac pentru că, de-a lungul unei povești, personajele cresc, învață și, adesea, devin versiuni mai bune ale lor înșiși.
Cred că ar trebui să tindem spre același lucru și în viața personală și profesională. A crede că nu mai este nimic de învățat înseamnă, în realitate, stagnare și slăbire în loc să ne permită să continuăm să evoluăm.
Am fost cu ERA Group de peste 20 de ani și încă învăț: de la nou-veniți, de la cei care s-au pensionat sau au apucat alte drumuri... fiecare experiență mă învață și îmi oferă motive noi să fiu entuziasmat de ceea ce fac.
Mă gândesc la Elizabeth Bennet, din Mândrie și Prejudecată. Ceea ce o face unul dintre personajele mele preferate este capacitatea ei de a recunoaște greșelile, de a reevalua informațiile și de a se transforma. Autocritica ei nu îi permite să rămână captivă în mândria ei, ea înțelege că recunoașterea greșelilor este singura modalitate de a le depăși.
Lizzy nu caută să fie perfectă. Încăpățânarea ei inițială se transformă prin integrarea intuiției sale: trece de la judecăți „intelectuale” și superficiale la unele mai cuprinzătoare. Din punctul meu de vedere, aici rezidă puterea ei: în înțelegerea faptului că îmbunătățirea nu este o destinație finală, ci un proces constant de adaptare și învățare.
Observ același lucru și la colegii mei de la ERA. Deși aducem o vastă experiență fiecărui proiect, atunci când începem unul nou, avem ocazia să învățăm și să ne dezvoltăm. Poate părea „familiar”, totuși există întotdeauna o perspectivă nouă. Și înțelegem că tocmai în această căutare putem adăuga valoare.
În adâncul sufletului, ceea ce îmi place este să mă gândesc că finalurile nu sunt niciodată complet închise. Lucrul valoros este să ne lăsăm surprinși cu fiecare recitire.
Același lucru este valabil și pentru viață și afaceri: important este să privești calea dintr-o altă perspectivă pentru a găsi noi răspunsuri.
Și tu... Ce poveste ai reciti (sau ai revedea) în căutarea unui mod diferit de a descoperi ceva pe parcurs?
